Info Utile: UtileExpoziţia zonală de taurine Deda - ediţia a X aComuna Deda este situată în nord-estul judeţului Mureş, la poalele munţilor Călimani - bazinul hidrografic al Mureşului Superior, în defileul Mureşului ( Deda - Topliţa), unde râul străpunge munţii vulcanici (Călimani la nord şi Gurghiu la sud), formând un culoar îngust şi oferă trecătorilor peisaje spectaculoase. Localitatea Deda, nu numai că este una dintre comunele cele mai vechi ale regiunii, dar totodată este şi una dintre cele mai frumoase, curate şi îngrijite, cu un potenţial agricol şi în acelaşi timp turistic deosebit. Cel mai cunoscut punct de atracţie al defileului îl reprezintă Vârful Scaunul Domnului (1381m), platoul Scaunul Domnului poate fi admirat din depărtare atât de pe şosea sau tren cât şi din localităţile din apropierea comunei Deda. Scaunul Domnului, poate fi numit un fel de Retezat al zonei, acoperit cu păduri de brad alb şi foioase bine păstrate şi raţional exploatate, iar zidurile stîncilor naturale ale acestei minunate cetăţi, oferă o spectaculoasă panoramă spre crestele mai înalte ale Călimanilor. Locuitorii comunei, recunoscuţi pentru hărnicia, omenia şi ospitalitatea lor, se ocupă în principal cu agricultura, însă datorită configuraţiei terenului agricol, zootehnia – creşterea taurinelor, a vacilor pentru lapte şi ovinelor, este sectorul care s-a dezvoltat cel mai mult, având de altfel şi tradiţie în zonă. Recent, de Sf.Constantin şi Elena – 21 mai 2008 aici la Deda, s-a desfăşurat o manifestare profesională zootehnică deosebită, este vorba despre a zecea ediţie a expoziţiei zonale de taurine. Încă de dimineaţă, crescătorii de animale îmbrăcaţi de sărbătoare, au venit în număr mare - peste 200, unii cu animale iar alţii după cum ne-au declarat pentru a vedea parada animalelor şi pentru a afla noutăţi despre creşterea acestora. Au fost expuse pentru a intra în competiţie 100 capete taurine – rasa Bălţată Românească care predomină şi din rasa Bălţată cu Negru Românească, din categoriile: vaci multipare, vaci primipare, juninci gestante, tineret femel pentru reproducţie. Expoziţia a fost orzanizată de Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Mureş – Centrul Local de Consultanţă Agricolă, primăria comunei Deda cu sprijinul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mureş, Oficiul pentru Reproducţie şi Ameliorare în Zootehnie, Asociaţia Crescătorilor de Taurine din Comuna Deda. Ca şi în anii precedenţii la organizarea acestei manifestări, Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Mureş – Centrul Local de Consultanţă Agricolă a avut un rol deosebit de important. Acest lucru poate fi demonstrat prin faptul că mesajul nostru, acela de a stimula competiţia între crescători, schimbul de experienţă, schimbul de idei, dar şi informaţiile tehnice privind creşterea animalelor în condiţii de eficienţă care se primesc direct de la specialiştii în domeniu la asemenea acţiuni, au fost receptate de crescătorii de animale. Promovarea în cadrul acestor expoziţii a avantajelor utilizării însămânţărilor artificiale în ameliorarea bovinelor pentru creşterea producţiei de lapte şi carne, care generează totodată şi cheltuieli mai mici de producţie şi venituri mai mari crescătorilor, a avut ca efect îmbunătăţirea calitativă a animalelor expuse faţă de ediţiile anterioare. Alături de crescătorii de taurine, la această manifestare s-au aflat oficialităţile locale, reprezentanţi ai vieţii publice judeţeane: ing.Ioan Cotuţiu, director executiv OJCA Mureş, ing.Viorel Borşan, director executiv adjunct DADR, dr.vet.Radu Ungureanu, director executiv Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Mureş, dr.ing.Elena Tomşa, dr.ing.Mihai Tomşa, specialişti de la consultanţă agricolă şi centrele agricole, etc. Primarul comunei Deda – Lucreţia Cadar, respectată şi apreciată de crescătorii de animale, a deschis manifestarea multumind acestora pentru participare şi a urat bun venit invitaţilor şi spectatorilor, care pentru o zi au fost prezenţi în această frumoasă şi binecuvîntată zonă, menţionînd “… noi suntem obişnuiţi ca expoziţia de taurine să se desfăşoare în comuna Deda şi era necesară realizarea acesteia, în scopul creşterii calităţii animalelor ceea ce duce la ridicarea nivelului de trai a crescătorilor. Am hotărât în consiliul local realizarea expoziţiei de taurine şi în acest an, iar fondurile băneşti necesare desfăşurării acesteia să fie asigurate de către primăria Deda - suma de 100 de milioane lei vechi este alocată de primărie iar de către consiliul Judeţean Mureş 20 de milioane lei vechi. Aşadar, stimaţi gospodari, banii pe care – i primiţi pentru prima de participare şi pentru taurinele care vor fi premiate, sunt bani aprobaţi prin consiliul local al comunei Deda, şi o parte de la Consiliul Judeţean. Specialiştii în domeniu prezenţi astăzi aici sunt dornici să vadă frumuseţea animalelor aduse de dumneavoastră, sunt interesaţi să vadă cât am evoluat în cresterea taurinelor şi au dorinţa să facă cunoscut în tot judeţul Mureş că la Deda sunt oameni harnici, gospodarii au animale de rasă şi că de la an la an expoziţia de la Deda este una dintre cele mai reuşite expoziţii din judeţ. Sigur că interesul primăriei în organizarea acestei expoziţii şi acordarea premiilor este acela ca la noi la Deda să se facă lucruri bune – acest lucru îl demonstrăm prin fapte, care să ducă faima comunei şi a oamenilor ei, să stimuleze creşterea animalelor. Doresc să vă spun că pentru realizarea acestei manifestări am avut tot concursul şi sprijinul specialiştilor de la Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Mureş şi de la Centrul Local de Consultanţă Agricolă. Se spune că de unde dai, Dumnezeu înzeceşte, aşa să dea Dumnezeu şi dorim în numele primăriei succes expoziţiei noastre şi să desfăşurăm în linişte, aici pe malul Mureşului întro zi frunoasă de primăvară tradiţionala paradă a vacilor , junincilor şi tineretului femel pentru reproducţie, precum şi premierea lor, aceasta fiind o activitate strict profesională care priveşte gospodarii……” Directorul executiv OJCA Mureş – ing.Ioan Cotuţiu, în cuvîntul său a spus…..”....Mă bucur că la această a zecea aniversare a expoziţiei de la Deda , fiind şi cea mai veche din judeţul Mureş astăzi ne dăm seama de evolutia animalelor în ceea ce priveşte calitatea faţă de cele prezentate cu zece ani în urmă, acest lucru spune tot ce înseamnă desfăşurarea acestor expoziţii pe care noi le facem. Comuna Deda este cunoscută prin efectivele de animale şi calitatea acestora deţinute de crescătorii care sunt în această zonă. Doresc să să spun că prin consultanţa agricolă mulţi crescători de animale din Deda au urmat cursul de agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale şi, în continuare OJCA Mureş prin specialiştii săi vă oferă toate serviciile specifice de asistenţă tehnică şi formare profesională. Apeciez în mod deosebit activitatea colegului nostru de la Centrul Local de Consultanţă Agricolă – ing.Ioan Covrig şi efortul depus pentru ca această manifestare profesională să fie şi în acest an un real succes….” Comentatorul de specialitate al expoziţiei a fost colegul nostru ing.Nicolae Drăgan , şef serviciu OJCA Mureş, care cu mult profesionalism a analizat animalele intrate în competiţie, de asemenea a oferit informaţii tehnice utile referitoare la creşterea taurinelor, asociaţiile profesionale, cota de lapte, calitatea laptelui, păşunatul raţional şi expoatarea pajiştilor narurale etc. După prezentarea animalelor pe categorii, comisia de bonitare formată din specialişti în domeniu: ing.Maria Fola, şef CTAR Reghin, ing.Kovacs Jozsef, director executiv ACTAR Mureş, ing.Takacs Francisc, consilier CLCA Unheni, pe baza criteriilor de bonitare şi apreciere: originea şi parametrii productivi, greutatea corporală, înălţimea la crupă, dezvoltarea bazinului şi toracelui, calitatea ugerului, pretabilitatea la muls mecanic, aplomburile etc. au stabilit animalele câştigătoare pe categorii: premiul I – 150 lei, II – 120 lei, III – 100 lei. lactaţia Vaci multipare - I II III Vaci primipare - I II III Juninci gestante- I II III Tineret femel - I II III Bălţată cu Negru R - I II III Marele premiul al expoziţiei în valoare de 200 lei a fost atribuit animalului cu nr.83 din catalogul expoziţiei, categoria tineret femel de reproducţie, proprietar Florea Ioan din Deda. S-a mai acordat: premiul pentru cel mai tânăr crescător – 50 lei , Bândilă Mădălin din Filea; premiul pentru cel mai vârstnic crescător – 50 lei, Buculeu Ilie, Deda; premiul pentru cel mai corect uger – 50 lei, vaca cu nr. 24 din catalog, proprietar Strungar Teofil din Deda. Fiecare crescător care a avut animale în expoziţie a primit o primă de participare în valoare de 30 lei/animal, o diplomă de participare şi un catalog al expoziţiei. La standul organizat de Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Mureş au fost expuse reviste de specialitate, ziare, pliante, broşuri. Afluenţa vizitatorilor la stand a fost foarte mare, fapt ce demonstrează încă o dată că agricultorii din comuna Deda sunt receptivi, doritori să afle cât mai multe informaţii , despre tot ce înseamnă noutăţi din domeniul agricol şi legislativ. Ing.VICTORIA ZAVILLA consilier OJCA Mureş 02.06.2008
Ing. Victoria Zavilla
|
Informaţii de interes public Întrebări şi răspunsuri |


