Cursuri de instruire si perfectionare
Cursuri de instruire şi perfecţionare
organizate de OJCA Mureş
Ca urmare a solicitărilor venite de la agricultorii mureşeni, în scopul dobândirii cunoştiinţelor necesare luării unor decizii care să le asigure creşterea veniturilor şi sporirea eficienţei muncii lor, să poată aplica tehnologiile moderne de producţie, eficiente şi performante în interesul lor, a comunităţii rurale iar produsele lor să intre în competiţie cu cele din UE, pe parcursul anului 2007 Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă Mureş a acordat atenţia cuvenită activităţii de formare profesională, organizând şi finalizând un număr de 35 cursuri de calificare a producătorilor agricoli. Meseriile solicitate au fost: agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale - 25 cursuri, legumicultor – 2 cursuri, apicultor – 3 cursuri, lucrător în gospodărie agroturistică – 2 cursuri, distilator - 1 curs, peisagist floricultor - 1 curs, pomicultor - 1 curs, cursuri la care au absolvit un număr de 808 persoane. Pentru desfăşurarea cursurilor în bune condiţii au fost asigurate: săli de curs; suport de curs; retroproiectoare şi folii; pentru modulele unde nu avem specialişti au fost asiguraţi lectori; materiale informative: reviste, pliante, broşuri, cărţi de specialitate. După absolvirea cursurilor participanţii primesc un certificat profesional de calificare, care le dă dreptul să practice meseria respectivă, pot fi numiţi la conducerea unor asociaţii sau societăţii agricole, pot aceesa fonduri structurale şi credite, pot arenda terenuri agricole etc. În vederea acreditării OJCA Mureş a depus la Direcţia Muncii Mureş un număr de 4 cursuri: lucrător în creşterea animalelor, agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale, lucrător în cultura plantelor, lucrător în gospodărie agroturistică. Acţiunea de acreditare se află întro stare avansată la Direcţia Muncii, iar în perioada următoare se vor depune alte 4 dosare de cursuri pentru acreditare. Reamintim că până în prezent prin OJCA Mureş au primit diploma de calificare peste 4000 persoane.
ing.Zavilla Victoria,
communicator massmedia
11.12.2007
10.12.2007
Ing.Victoria Zavilla